Momentan sunt doar un elev in clasa a XII-a la un ,,anume” colegiu din Craiova. Bacul se apropie cu repeziciune…dar se pare ca pe mine nu ma impresioneaza acest lucru. Ma gandesc la toate lucurile posibile si imposibile exceptand BAC-ul. Asa a prins ,,viata” si acest blog. Stateam intr-o seara, in pat, si ma gandeam la vremurile trecute. Parca mai ieri eram in clasa a VII-a si treceam pentru prima data pragul salii de sport a CSS LPS Piatra Neamt (da, Piatra Neamt – incepand din clasa a 7-a pana in clasa a 10-a am stat in orasul de sub Pietricica).
Atunci a inceput adevarata aventura. La inceput, ca orice baiat, ma gandeam numai la fotbal…insa destinul a facut ca sportul pe care il iubesc atat de mult sa nu fie si cel practicat. Astfel am ajuns la sectia de volei a LPS Piatra-Neamt. Acolo am intrat sub atenta indrumare a antrenorului Andrei Nica (si el novice in ale antrenoratului…asa cum eram eu in ale voleiului). La randul lui, si dom’ profesor era supravegheat indeaproape de ,,big boss” Dan Gavril (unul dintre cei mai apreciati antrenori romani ai momentului, actualmente antrenor la VCM Piatra-Neamt si in acelasi timp supervizeaza si grupele de juniori ale LPS PN).
Cand am intrat in vestiarul numarul 10 (caci acesta era cel dedicat juniorilor II) am simtit ce inseamna cu adevarat viata de sportiv. Nu ceea ce vezi la TV…si anume faima, glorie, bani etc…ci conditii inproprii, conditii care intr-un fel de ,,intaratau” sa demonstrezi sistemului ca indiferent de cate bete in roate iti pune…tu vei reusi, vei demonstra ca esti cel mai bun. In vestiar am dat peste cei care aveau sa imi fie colegi doar pentru o scurta perioada de timp, deoarece terminau perioada junioratului II si trebuiau sa treaca la cei mari…acolo unde se joaca voleiul cel mai aproape de realitate. Chiar si in scurta perioada in care m-am antrenat alaturi de ei (majoritatea practicau voleiul de 2 ani de zile) am reusit sa invat cateva mici trucuri…care pe parcurs aveau sa ma ajute in formarea mea ca atlet.
Iata ca din ,,echipajul” care incepea sezonul am mai ramas doar 3-4 persoane, restul fiind nevoiti sa urce o treapta. Odata cu noul val de jucatori veniti sa practice si ei acest minunat si elegant sport…a venit si schimbarea mea. Am simtit ca in calitate de veteran (da, veteran…pt ca aveam deja in jur de 3 luni de antrenamente) trebuie sa preiau initiativa antrenamentelor. Astfel, incercam sa impart sfaturi in stanga si in dreapta (in masura in care cunostintele imi permiteau). Odata cu increderea dobandita de respectul pe care il castigasem in vestiar a venit…inevitabil si progresul.
Incet, incet am ajuns sa calc pe urmele fostilor mei colegi si sa fiu astfel remarcat de dom’ profesor Dan Gavril…care a inceput sa ma ia la antrenamentele celor mari. Chiar daca la inceput am fost mai timid…atmosfera fiind cu totul alta decat cea cu care eram eu obisnuit…am reusit sa trec peste momentele dificile si cat de cat sa ma adaptez. Inca nu renuntasem la vechiul vestiar (la care nu voi renunta deloc…pana cand nu voi pleca de la Piatra-Neamt) cu numarul 10…unde ma schimbam de fiecare data…in compania celor mai mici. Vedeam si fete noi pe care incercam sa le incurajez si..care la fel ca mine pasisera si ele timide pt prima data in acel vestiar ,,uitat” de lume si tehnologie.
Efortul depus in antrenamente mi-a fost rasplatit atunci cand am fost selectionat sa merg in primul turneu cu echipa. Stiam ca nu pot aspira sa joc vreun minut…dar simteam ca experienta turneelor imi va prinde bine pe viitor. Turneul a avut loc la Buzau..si spre marea mea surprindere, Bamsy ( dom’profesor Andrei Nica) mi-a oferit sansa de a imi face debutul. Nu a fost el unul extraordinar (echipa a pierdut cu 3-1) dar am fost sustinut de mai toti coechipierii…in principal de capitanul nostru Bordea Cosmin (care acum a facut pasul spre voleiul de mare performanta, evoluand cu succes la VCM Piatra-Neamt) care mi-a explicat ca orice inceput este greu. Pe langa faptul ca am jucat cateva scihmburi de mingi…un alt lucru pozitiv au fost cele 3 zile petrecute in compania ,,baietilor”. Am avut ocazia sa ii cunosc altfel decat la antrenamente, mult mai destinsi si mai prietenosi.
Al doilea turneu la care am participat a fost si cel in care am reusit primul punct din cariera mea. Tot din postura de rezerva, am intrat pe postul de secund (pt ca cel de ridicator imi era inaccesibil momentan). La faza imediat urmatoare am reusit un blocaj la capitanul echipei adverse (care clumea…avea acelasi numar ca mine -4-). Rezultatul block-ului a fost unul imbucurator…si anume…respectivul nu a mai atacat in zona mea tot meciul (cred ca i s-a facut frica de un ,,personaj” de 1.95m). Chiar daca nici acel turneu nu a fost unul bun pt echipa (reusind performanta sa pierdem 2 din cele 3 meciuri) simteam ca am inceput cu adevarat sa fac parte din colectiv. Pauza de iarna a venit cu o oarecare intarziere…din pricina unor meciuri amicale…in care am avut posibilitatea sa mai castig ceva experienta.
La revenirea din vacanta am reusit performanta sa fac o entorsa de toata frumusetea…si astfel am luat o pauza cam de 1 luna de zile…lucru ce m-a scos din circuitul echipei.
Ar mai fi foarte multe lucruri de povestit..dar acum imi este un somn ingrozitor si voi sari peste unele momente (asta si pt ca nu imi place sa ma laud).
Cert este ca la sfarsitul clasei a IX-a am primit vestea ca ma voi muta inapoi in Craiova. Vestea a fost una proasta pt mine…deoarece in acest sezon aveam garantat un loc de titular in sextetul de baza, pe postul de ridicator.
Ajuns la Craiova am inceput la data de 1 august antrenamentele cu noua mea echipa: CN ,,Nicolae Titulescu”, echipa ce in sezonul precedent ajunsese pana in turneul final…asadar asteptarile erau destul de mari. Dupa un efort destul de mare, in care a trebuit sa ma reobisnuiesc cu antrenamentele(veneam dupa o pauza de 3-4 luni) am inceput sa imi imbunatatesc jocul (joc de care antrenorul nu era deloc multumit). Astfel am intrat in lotul care avea sa atace noul campionat. Momentan eram rezerva pe postul de ridicator (deoarece jucam intr-un sistem cu un singur ridicator). Am continuat sa depun un efor mare in atrenamente doar pt a reusi sa ma ridic peste nivelul cerut de antrenor. Din pacate, odata cu inceperea scolii am fost nevoit sa renunt la antrenamente deoarece nu puteam face fata pe doua planuri (liceul aici era mult mai greu ca la Piatra Neamt, unde gaseam si foarte multa intelegere din partea profesorilor). Pe langa acest motiv, un rol important l-a avut si faptul ca in meciurile amicale nu fusesem introdus deloc (cu toate ca la antrenamente ma straduiam din greu…si eram cateodata si laudat). Nu mi s-a dat nicio explicatie pt acest lucru, nu ca as fi intrebat (sunt foarte orgolios). Din pacate acesta a fost pentru mine inceputul sfarsitului. Treptat am pierdut contactul cu voleiul si am luat o pauza de cam un an. Acum, mi s-a facut dor de acest sport minunat si voi incerca sa ma reapuc.
Mai intai voi face pregatire fizica pana la terminarea BAC-ului, iar mai apoi pt 1-2 luni voi face pregatire si cu mingea (dar singur). Apoi..daca Dumnzeu ma va ajuta si voi intra acolo unde vreau..si anume la Facultatea de Stiinte Politice din Bucuresti, voi incerca sa ma antrenez cu echipa unui liceu sportiv pt a vedea daca mai fac fata jocului. Daca inca mai pot…voi vedea in lunile viitoare.
Acest blog va fi un fel de jurnal. Aici voi posta tot ce are legatura cu pregatirea mea.
